- Cristi Săpunaru (41 de ani), crescut de părinți adoptivi, a vorbit pentru prima oară despre momente sensibile din copilăria sa.
- În episodul 11 al seriei „Lumini și umbre”, fostul căpitan al Rapidului insistă că „totul se va lămuri la proces, merg oriunde pentru dreptate”.
- Cum își trăiește primele săptămâni după retragerea din Giulești, ce înseamnă familia pentru el, de ce a refuzat-o pe FC Sevilla, totul în interviul de mai jos.
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit.
- Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie.
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link), Alex Bourceanu (link), Lucian Sânmărtean (link), Florin Răducioiu (link), Gabi Torje (link), Florin Gardoș (link), Mihai Pintilii (link), Florentin Petre (link), Marian Aliuță (link)
Cristi, ești proaspăt retras. Te-ai obișnuit în postura asta?
Da, îmi petrec timpul cu familia, mai ies la un tenis de picior, la un tenis de câmp, la un grătar … Încerc să mă obișnuiesc, dar e foarte greu dacă nu ies în casă să mă duc să fac ceva, sport sau altceva. Nu e așa de simplu cum credeam. Dar rezolvăm și chestia asta după ceva timp.
Ce s-a schimbat în rutina ta după retragere?
În primul rând, mă trezeam dimineața. Făceam antrenament, stăteam acolo câteva ore bune. Acum nu mă mai duc să fac antrenamente, nu mai merg la sală, nu mai socializez cu colegii. Până la urmă, când termini ca fotbalist, cel mai dor îți e de vestiar, nu de altceva. Și de fotbal, dar vestiarul e altceva. E casa noastră. Acuma … nu mai e.
Ai jucat până la 41 de ani. Ce a însemnat fotbalul pentru tine?
A însemnat foarte mult. A fost prima mea de dragoste și am încercat să las totul pe teren. Indiferent de meci, indiferent de adversari, indiferent de condițiile meteo. Pentru că asta mi-a plăcut să fac de mic. Și să ajungi să joci până la o asemenea vârstă înseamnă că n-am avut chiar așa o viață extrasportivă rea, cum tot se zvonește. Acum, e treaba fiecăruia să aibă opinia lui. Eu nu vreau să schimb opinia nimănui.
Ai făcut fotbal pentru faimă sau pentru bani?
Pentru bani? Nu. Dacă făceam fotbal pentru bani, eram plecat în alte părți, aveam contracte mult mai mari. Am făcut fotbal din plăcere și la fiecare echipă la care am fost m-am atașat foarte mult. De suporteri, de echipa în sine, de ce însemna orașul. Am fost un pic mai … un nebun al fotbalului, mai sufletist, așa. Bani se pot face ușor în fotbal.


Ai vreun regret?
Nu, niciodată. Dacă nu sunt eu împăcat cu mine, atunci ce rost are să mă duc în altă parte? Nu am niciun regret în toată cariera mea de fotbalist, nu am niciun regret. Poate să zic că am crezut prea mult în unii oameni, dar strict fotbalistic nu am niciun regret. Așa mi-a fost dată calea și așa am urmat-o.
Cristi Săpunaru: „Pentru mine, toate meciurile au fost ca niște finale”
Ai fost un fotbalist agresiv, luptător. Crezi că a fost o rețetă bună pentru tine?
Pentru mine, orice meci era ca o finală, dacă e să vorbim de dăruire. Și consider că fotbalistul, în general, trebuie să fie așa. Pentru că e munca lui, e examenul lui la finalul unei săptămâni de antrenamente. Meciul e momentul în care tu și cu ceilalți 10 jucători pe teren trebuie să arătați cât de buni sunteți. Adică nu îmi place să văd un fotbal așa visător, doar să apari pe teren, să te vadă cineva la televizor, să arăți bine. Dacă nu pui capul în gheată și n-ai dăruire, nicio șansă să fii fotbalist! Bine, mă refer (n.r. - că n-ai șanse) să ajungi afară, la echipe mari. Pentru că afară nu te iartă nimeni. Afară ai o singură șansă, n-ai cinci șanse, n-ai șapte șanse, ai o singură șansă. Și dacă nu profiți de ea ...
Cum ai gestionat faima?
Eu nu m-am simțit faimos ... Da, am făcut ceva în cariera mea, dar nu m-am simțit ca un star sau ceva … Am încercat să fiu un om normal. Să salut pe toată lumea, să respect pe toată lumea. Mi-ar plăcea și mie să fiu respectat de toată lumea, așa că îmi place și mie să respect pe toată lumea. Ce îmi doresc mie vreau să dau și în schimb.
Cum au fost ultimele zile de fotbalist activ, cele de dinaintea retragerii?
Nu mi-am dat seama până nu s-a terminat. Adică nici după meci nu mi-am dat seama. Până nu s-a terminat campionatul și am realizat că atunci s-a terminat totul, n-am … Nu știu, un sentiment plăcut, așa, simți că ești în centrul atenției. Dar pe partea cealaltă se termina ceva ce ai visat de mic copil că poți să faci, ai făcut, ți-a dat Dumnezeu norocul să stai cât mai mult în fotbal și după aia se termina. Dar nu poți să ... Toate în viață au o continuitate. Din fotbalist pot să ajung altceva. Sper tot legat de sport și de fotbal.
La meciul de retragere, pe stadion erau mulți copii care îți scandau numele.
Înseamnă că am făcut ceva bine, dacă copii de 6-7 ani au sentimente față de ceea ce sunt eu și ce am făcut eu la Rapid. Eu mi-aș dori ca toți cei care practică sport, și mai ales la Rapid, să înțeleagă un lucru: că sportul îl practici și pentru fani. Contează foarte mult ca ei, la sfârșitul zilei, să plece fericiți acasă. Cât poți să le oferi. Că nu poți să le promiți că o să câștigi toate meciurile, că o să fii cel mai bun tot timpul, pentru că sunt zile și zile.
Atâta timp cât pe teren dai ce ai mai bun, lumea te apreciază mai mult decât dacă ai câștiga un meci Cristi Săpunaru
Ca să câștigi un vestiar trebuie să antrenezi anumite calități sau te naști cu ele?
Contează foarte mult cum ești tu ca persoană. Dacă ești o persoană simplă, o persoană care îți dorești să-i ajuți pe ceilalți, o persoană care nu ai prea multe pretenții de la o altă persoană, atunci ai mai multe șanse să poți să devii un lider, să poți să ai o relație bună cu toți, să poți să îi conduci, pentru că au încredere în tine. Dacă ești o persoană așa, mai retrasă, sau vrei tu să pari ceea ce nu ești în anumite momente, n-ai nicio șansă. Câteodată e jumate-jumate. Te și naști cu anumite calități, dar le și dobândești pe parcurs, că nu s-a născut nimeni miliardar.
Crezi că ai fi avut succes dacă rămâneai atacant, așa cum jucai la juniori?
Nu știu dacă reușeam … Dăruirea rămânea la fel, indiferent că am fost fundaș sau atacant. Dar cine mi-a schimbat postul se pare că a avut ochi. Am fost trimis la Mangalia să joc jumătatea de an. Din 15 meciuri am jucat 13, mi se pare. Și am avut zero goluri și două assisturi sau ceva de genul ăsta … Când m-am întors înapoi la FC Național, era Oli antrenor. Și am avut un meci între noi, tinerii cu bătrânii. Și el tot timpul se băga la noi, la tineri, ca să ne alerge un pic dacă pierdeam. Ăia bătrânii ne loveau, în sfârșit … Și i-am zis „stau eu fundaș cu tine, profesore”. Am stat fundaș și i-am dat la coate în gură lui Mitrovici, că avea și 2 metri … Zicea „maistore, maistore, mă lovește”. Atunci a fost și singura dată când ne-am bătut. Următoarea zi, la antrenament, aveam tactic. Atacanții făceau cu nea Mitică Bolborea (n.r. - secundul lui Olăroiu) și fundașii cu Oli. Și a zis „hai, duceți-vă atacanții și mijlocașii cu Mitică, ceilalți, fundașii, veniți cu mine. Și eu m-am dus spre atacanți. Și Oli a fluierat după mine: „Hai, treci în partea asta, că ți-am găsit poziție nouă”. Și de atunci am rămas așa. Amintiri …
Te-ai gândit cum ar fi fost să joci pentru Steaua sau pentru Dinamo?
Niciodată. Presupun că era la fel, dar nu m-am gândit la asta. Și cred că era la fel. Poate dacă eram la Dinamo, nu sufeream Steaua și Rapidul, dacă eram la Steaua, invers … Poate o să supăr pe cineva, dar nu mă interesează că supăr sau nu: cred că eram mai favorizați noi, cei care am plecat de la Rapid, dacă eram la alte echipe. Noi nu degeaba avem sloganul ăla, „singuri împotriva tuturor”. Nu cred că e o minciună. Dar nu regret nimic. Și le mulțumesc că mi-au oferit șansa de a simți ceea ce simt pentru Rapid.
FOTO: Dueluri spectaculoase din cariera lui Cristi Săpunaru
Ce idol aveai când erai copil?
Primul a fost Chiriță (n.r. - Iulian Chiriță). Și al doilea, Pancu. Atunci era alt fotbal.
Ce calitate ai lua de la fotbalistul Cristi Săpunaru și ai pune-o la un copil?
Dorința de a ajunge cineva în viață. Și asta nu numai pe plan sportiv. (...) Atât timp cât îți dorești și ești focusat 100% pe chestia pe care pleci, n-ai cum să nu reușești.
S-a întâmplat să faci concesii de dragul Radidului?
De multe ori și n-am să vorbesc despre chestia asta. Am lăsat pentru că așa am simțit. Foarte multe am lăsat, dar nu contează. Nu vreau să mă fac erou în fața nimănui. E o greșeală să gândești așa, la un moment dat realizezi că e o greșeală să gândești așa, dar pentru mine n-a fost nicio greșeală.
Crezi că ai fi putut să faci altceva în afară de fotbal?
Da. Nu știu ce, dar dacă îmi propuneam ceva, făceam 100%. Am făcut ce mi-a plăcut tot timpul și n-am luat în calcul nicio altă variantă. Dar nu mi-e frică de muncă, nu mi-a fost rușine de muncă. Aș fi putut să fac lejer.
Cristi Săpunaru: „E jignitor ce mi s-a întâmplat la Rapid”
Cum e Cristi Săpunaru în afara fotbalului? Acasă, cu familia, de exemplu.
Sunt două lucruri diferite. E altceva. Când ești lider în vestiar nu mai poți să fii și acasă. E mai greu să fii tată de fată decât tată de băiat. E diferență mare. Pe ea trebuie să o mulțumești. Dacă nu i-ai luat ursulețul ăla roz sau nu i-ai luat o prăjiturică sau o înghețată … Bine, acum e mare, are 20 de ani, dar când era mică, luam cartonaș roșu și două etape de suspendare acasă.
Ai luat țepe în fotbal?
Multe, da. Poate au fost decizii proaste și din partea mea. Sunt multe chestii care se pot întâmpla în aproape 25 de ani de carieră.
Ce dezamăgiri ai trăit când erai încă junior?
Daaaaa. Aveam dezamăgiri că nu eram și noi chemați pe la loturile naționale. Eram dezamăgiți când ne băteau cei de la Steaua sau cei de la Dinamo. Și cu Rapidul eram supărați când ne băteau, că ne doream să fim acolo sus, deși mulți dintre noi ... Atunci la Progresul eram 3 sau 4 care eram rapidiști. Sunt dezamăgiri și când ești copil. Dar când ești copil treci mai repede peste ele. Le uiți mai repede. Când ești mai mare, sunt mai greu de digerat, cred eu. Dar până la urmă le digerăm. Treci peste toate.


Cum te simți acum, după plecarea de la Rapid și după controversele care au însoțit acest moment?
E un subiect pe care l-am închis. Va fi un proces, se va vedea cine e vinovatul. E jignitor, dar așa s-a întâmplat. Nu sunt primul și nici nu cred că o să fiu ultimul care pleacă așa de la Rapid. Subiect închis. N-am să mai vorbesc de Rapid. Atâta timp că nu va discuta cineva despre mine, nici eu nu voi vorbi despre Rapid, pentru că nu vreau să creez nici vâlvă, n-am niciun interes. Iubesc Rapidul, e echipa care am iubit-o de mic. Și atât. Ce se va întâmpla mai departe, în instanță … Acolo lăsăm la mâna legii. Și vedem dacă am dreptate sau nu. Case closed!
Ai avut și multe momente încinse Exemplu: bătaia cu stewarzii pe tunel, la Porto.
Nu am niciun regret, repet. Ce s-a întâmplat atunci, s-a întâmplat atunci. Veneam după un meci pierdut la Benfica, am fost provocați, nu am dat, cum s-a scris prin presă … Au apărut și imaginile, se vede clar că nu lovesc persoanele despre care s-a zis. Na, după un meci, înfierbântați, supărați, o simplă ceartă pe teren a degenerat. Dar n-am niciun regret. Așa a fost să fie, așa a fost scrisă istoria mea.
Crezi că ai avut de pierdut din cauza stilului tău prea impulsiv?
Nu. Nu. Nu cred. Se poate să fie pierdut, dar părerea mea e că nu. Câteodată am avut de câștigat. Pentru că știau și colegii, și ceilalți că pot să se bazeze pe mine, că sunt acolo pentru ei. Și cred că și asta m-a ajutat să devin un lider. M-au văzut că sunt pentru ei acolo și trebuiau să fie și ei pentru mine, când aveam nevoie.
„Am greșit că n-am semnat cu FC Sevilla”
Cum se simte un fotbalist când câștigă un trofeu precum Europa League?
E o confirmare a tot ceea ce faci. Cred că e trofeul suprem pentru un fotbalist. Bine, nu mă refer la numele trofeului, mă refer că atingi un maxim. Toți ne dorim să câștigăm o ligă europeană, să câștigăm un Champions League, să câștigăm un Campionat European, să câștigăm o Cupă Mondială, un campionat, o cupă. Toți vrem trofee, pentru că de-asta ne apucăm de fotbal. Nu spune nimeni, când se apucă de fotbal, „băi, eu mă apuc de fotbal pentru că vreau bani”. E imposibil. Cu toate că poate or exista câțiva părinți care se gândesc că pot să dea copilul la fotbal și copilul lor va fi mare milionar … E o mentalitate greșită. Du copilul la ce-i place! Poate e un copil care e mai talentat la baschet sau la tenis și vine la fotbal. Copilul îi place să joace șah, șah trebuie să facă. Îi place să să facă polo, polo să facă. Fiecare copil trebuie dus la sportul pe care îl iubește.
Ai 36 de meciuri la echipa națională? Le consideri multe, suficiente sau puține?
Puține pentru că am avut niște mici conflicte. Dar am trecut peste ele. Sunt istorie de mult. Eu dacă consider că am dreptate, merg cu ea până la capăt. Cu dreptatea în mână nu cedez. Și am avut dreptate. Atâta am de zis. N-am nimic cu nicio persoană cu care m-am încercat, chiar am trecut peste multe chestii în viață. Am trecut peste tot, de fapt. Cu toate persoanele care m-am certat. Dar sunt momente când nu poți să lași capul plecat, să faci ce și-ar dori alții să să faci. Că trebuie să-l lași toată viața. 100%.
Ai greșit vreodată față de un antrenor?
Am greșit, dar tot pe dreptatea mea. Eram la Elche și i-am răspuns antrenorului în vestiar. Nu voia să dea nume. Avea o discuție cu vestiarul și dădea în doi jucători, eram eu și cu căpitanul. Și ne ataca pe noi. Și i-am spus, l-am rugat frumos, „dacă tot ne ataci, dacă tot vorbești de față cu toată lumea, spune măcar numele jucătorilor. Că altfel îi faci pe toți să se simtă vinovați”. Noi știam că e vorba de noi. Și ne-am certat așa, un pic. Atunci cred că am greșit, mai bine tăceam din gură.
Care crezi că e cea mai puțin inspirată decizie pe care ai luat-o în carieră?
Că n-am semnat cu Sevilla. Când m-am dus și am semnat cu Zaragoza, când am plecat de la Porto (n.r. - în 2012). Bine, au fost niște circumstanțe mai ciudate, așa, pentru că aveam și alte contracte pe masă. Din Turcia, de la Beşiktaș și Galata. Era un turc impresar la mine acasă în Portugalia. M-a dus de nas o perioadă. Eu tot îi spuneam ăstuia de la Porto, era un director - Henrique - care ulterior a ajuns director sportiv la PSG. Îi spuneam ăstuia (n.r. - impresarului turc) „da, da, da, mai pune ceva”, nu știam cum să scap, să mă lase să … Și Henrique mi-a zis și „băi, băiatule, tu ești nebun? Tu dai Europa pe Turcia acum? Ești tânăr încă”. Și-a zis „da, dar e și o ofertă convenabilă, sunt și aproape de casă …”. Până la urmă am ajuns la Zaragoza. Nu-i niciun regret, credeți-mă. Dar sunt chestii în viață pe care puteam să le schimb doar cu un simplu „da”. Sevilla după aia a câștigat trei trofee de Europa League …. Aia e!
Crezi că relația apropiată cu galeria Rapidului s-a răsfrânt asupra ta în ultimul an?
Și dacă se răsfrânge, nu prea mă interesează. Atâta timp cât fac ce-mi place, unde-mi place și la echipa pe care o iubesc și sunt și alături de ... Am mulți prieteni în tribună. Hai să le spunem prieteni, nu cunoscuți, că am mai ieșit cu ei la un grătar. N-au ce să-mi facă, să fie sănătoși. Nu pot să mă despart de oameni pe care-i cunosc de aproape 30 de ani, că nu i-ar conveni lui X sau lui Y că sunt eu prieten cu galeria. Niciodată!
Care a fost cel mai greu moment al vieții tale?
Au fost multe. Multe, dar mie nu-mi place să vorbesc despre lucruri triste, nu știu … Prefer altceva. Fiecare persoană va trece așa cum consideră ea peste acele momente. Dacă ești puternic, atunci treci ușor peste ele. Sunt multe chestii despre care nu-mi fac bine să discut, pentru că nu mai vreau să-mi aduc aminte de părțile negative ale vieții. N-am de ce. Viața e frumoasă, e scurtă și trebuie să o trăim. Momente grele o să avem cu toții. Orice om pe lumea asta are momente grele. N-ai cum să nu ai. Trebuie să ai mintea limpede și să treci peste ele.
Săpunaru vorbește în lacrimi despre mama sa adoptivă
Ce înseamnă pentru tine soția și fiica ta?
Înseamnă totul pentru mine. Familia mea. E chestia pentru care exist. Pentru că au fost alături de mine de când am început (n.r. - fotbalul mare). Exact de când am început! Fata s-a născut în 2005, face 20 de ani. A fost cu mine și la Porto, a fost cu mine peste tot. Soția mea a fost peste tot cu mine. M-a susținut și în momentele grele, și în momentele bune. Și când am făcut o prostie, și când am fost destul de inteligent să nu o fac. Adică a fost sprijinul meu în viață și omul care, nu știu …, care a fost baza mea.
Eu nu cred că poți să realizezi ceva în sport fără ca familia să te susțină. N-ai cum! Cristi Săpunaru
Familia a jucat un rol decisiv în cariera ta?
Sută la sută! Veneam supărat acasă, mă lua cu …. vorbeam despre altceva, mă păcălea, uitam de supărare, a doua zi deja eram alt om. Când mă certam cu vreun coleg și începeam să-i explic, deschidea discuția despre faptul că trebuie să cumpărăm o pernă în dormitor. Și tot timpul m-a dus așa, pe drumul cel bun. Repet, nu cred că există vreun sportiv de performanță fără să aibă susținerea familiei în spate. N-ai cum, nu știu, mi se pare absurd.
Ce i-ai spune, dacă ai putea, doamnei Nina, mama adoptivă care te-a crescut?
Pfff … Că am reușit, nu știu, că... E femeia care m-a crescut și ... (se emoționează, îi dau lacrimile) Mamă, de ce ai adus tu subiectul ăsta în discuție? Pffff, sorry! Când eram… Când eram mic, mergeam să joc fotbal în curtea școlii și plecam dimineața. Noi sâmbăta și duminica de obicei ne strângeam 6-7 echipe în școală, plecam dimineața și veneam noaptea la două. Și îmi zicea „măcar ai reușit să dai și tu un gol?”. Nu știa nimic despre fotbal. Atât mă întreba. Cred că m-au sprijinit mai mult că n-au venit la meciurile mele. Țin minte, toți părinții veneau la meciurile alea, ei n-au fost la meciurile mele. Și cred că m-a ajutat mai mult pentru că nu aveam tracul ăsta, pe care-l aveau ceilalți copii, când vedeau părinții pe margine. Să-i vezi cum făceau, „aoleu, e tata acolo, iar mă înjură tata dacă greșesc o minge”. La mine nu avea cine să mă înjure, mă lăsau, eram liber. Mai mult mă înjurau părinții celorlalți copii că ratam sau că făceam ceva.
Te certa vreodată?
Îi fura lui tata bani din buzunar și avea un sertar unde îi băga, iar când plecam eu la școală și ziceam „ai să-mi dai și mie 10 lei?” îmi spunea „du-te acolo la sertar, vezi sub cârpa aia, dar să nu-i iei pe toți, că o să-mi mai ceri și mâine”. Cred că ei și prietenii din copilărie au fost motivul pentru care am ajuns fotbalist. Cu prietenii ieșeam la fotbal, ei (n.r. - părinții adoptivi) m-au lăsat tot timpul liber să gândesc eu, să văd eu ce vreau să fac mai departe.
De părinții tăi naturali ce știi?
Mama stă în Severin, s-a mutat acolo. Ținem legătura, vorbim, suntem ok.
Ai mulți prieteni adevărați?
Știi cum e asta cu prietenul, în versiunea mea? Când ai nevoie de mine, să fiu acolo. Când am nevoie de tine, să fii acolo. Nu prieten la modul „ce faci, hai să ieșim la un grătar, te pup, te salut, facem aia, facem aialaltă, ce mai zici, ce mai faci, băi, ce dor mi-era de tine”. Nu, astea sunt cunoștințe. Eu consider că am rămas cu destui prieteni în fotbal. E părerea mea, poate mă înșel, timpul le pune pe toate, așa. Scap așa, de câte unul, știi? Și vezi, peste 5-10 ani, vezi câți mai sunt lângă tine.
Care au fost relațiile tale cu tinerii alături de care ai jucat?
Și când am fost la Porto, și când am fost la Zaragoza. Am vrut să-i învăț niște chestii, să treacă ușor peste o perioadă mai grea, să treacă peste un debut la națională, să realizeze că toate în viață se întâmplă foarte repede și că nu are timp, trebuie să le facă. Și îmi plac jucătorii tineri pentru că vor să învețe și te ascultă, stau de vorbă cu tine.
Care e cel mai important lucru pe care i l-ai spune unui tânăr fotbalist la început de drum?
Nu te opri din ceea ce faci. Nu te opri deloc. Nu te opri nicio secundă. Indiferent că ai greșit, indiferent că n-ai greșit, indiferent că ai avut un meci mai prost, nu te opri niciodată. În secunda în care ai ridicat mâinile, te-ai predat. Și vine altul și-ți ia locul! Cluburile, și asta știm foarte bine cu toții, atâta timp cât au nevoie de tine, te țin așa (n.r. - în puf). Și asta nu e nici o aluzie la Rapid! Toate sunt la fel. Când nu mai au nevoie de tine, au dat mâinile la o parte. Și te-ai dus. Atâta timp cât ești important la o echipă, fă ce crezi tu că e mai bine, ca să rămâi acolo sau să pleci mai departe.
La tine unde s-a făcut diferența între succes și eșec?
Nu știu dacă mă crezi, dar nu m-am gândit niciodată la succes sau la eșec. M-am gândit tot timpul când intru pe teren să fiu eu. Că sunt bun azi, că sunt prost, slab mâine, că sunt deștept altădată … Indiferent ce făceam, trebuia să dau sută la sută în meciul ăla. Că meciul ăla nu se mai întoarce! Aia e singura diferență. Meciul pe care-l joci azi mâine nu mai e. S-a dus! Și cu ce rămâi mâine după meciul ăsta? Cu regretul că n-ai dat sută la sută. Ajungi acasă și stai cu soția sau cu prietena sau cu prietenii și zici „puteam să alerg mai mult, puteam să bag o alunecare acolo, puteam să fac mai mult la faza aia …”. Și noi discuțiile astea le-am avut de multe ori în vestiar. Se spunea că noi stăm și bem bere și ne îmbătăm. Niște idioțenii! Rămâneam câte 10-12 jucători, stăteam și vorbeam exact despre meci. Nu vorbeam despre nimic altceva. Nu vorbeam de gagici, nu vorbeam de discoteci, de baruri, de ... Și mulți care au fost prezenți acolo știu. Vorbeam strict de meciuri! În loc să mă duc undeva să stau să beau, să mă vadă cineva, stăteam acolo după meci. Terminam o discuție și după aceea mă duceam acasă. Mă culcam și a doua zi veneam cu bateriile încărcate pentru următorul meci. Ne ajutam între noi. Și eu consider că discuțiile astea au fost benefice. Toată lumea și-ar fi dorit ca Rapidul în patru ani, de când a urcat pe prima scenă, să câștige ceva sau să joace în cupele europene. Toți ne dorim. Dar n-a fost să fie.