Publicat:
30.06.2025, ora 14:30
Actualizat: 30.06.2025, ora 17:35
- Marian Aliuță. O poveste despre talent, irosire și transformare prin religie
- În episodul 10 al seriei „Lumini si umbre”, unul dintre cei mai talentați fotbaliști români ai anilor 2000 rememorează rătăcirile tinereții și revelațiile trăite după convertirea la Biserica Evanghelică Profides
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit.
- Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie.
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link), Alex Bourceanu (link), Lucian Sânmărtean (link), Florin Răducioiu (link), Gabi Torje (link), Florin Gardoș (link), Mihai Pintilii (link), Florentin Petre (link)
Cum ți-a schimbat fotbalul viața?
Au trecut anii. La început visam să joc fotbal. Într-un final am reușit să-mi îndeplinesc visul, iar azi sunt tată, bunic și viața s-a schimbat complet. Nu stau departe de fotbal și urmăresc aproape fiecare meci. O dată cu vârsta te schimbi, te maturizezi și devii alt om. Ai responsabilități. Când ești copil te joci și visezi, iar lucrurile nu le iei foarte în serios. O dată cu vârsta tratezi totul cu mare seriozitate, pentru că sunt și răspunderi în spate, apar copiii, acum am și nepot … Și mă gândesc la viitorul lor, înainte mă gândeam doar la viitorul meu.
Care e cel mai important lucru învățat din fotbal?
Fotbalul te ajută, te educă. Pe mine, unul, m-a învățat să fiu responsabil, să am mai multă grijă de mine, să tratez omul cu respect, să-mi cer scuze când greșesc, să fiu punctual pe cât se poate. Fotbalul mi-a dat foarte multe. Dar în primul rând m-a învățat să respect. Ceea ce fac și astăzi.
Cum era fotbalul în comunism, atunci când ai început tu?
Era o perioadă grea, dar din punct de vedere fotbalistic aveai o șansă în plus. Nu erau școli de fotbal, iar copiii nu erau împărțiți în multe zone ... Mă refer la talentele pure, cum există și acum. Găseai mai mulți într-un grup. Într-un club mare, cum am fost eu la Steaua, găseai 4-5 talente adevărate. Acum nu mai vezi acest lucru pentru că copiii sunt împărțiți în foarte multe școli de fotbal. Se plătesc taxe. Dacă am fi plătit taxe atunci, eu n-aș fi jucat fotbal. Pentru mine a fost un avantaj. În ziua de azi sunt foarte mulți copii care au talent, dar lipsa banilor îi face să renunțe.
Marian Aliuță, "botezat" de Steaua '86
Steaua ‘86 te-a făcut să te apuci de fotbal? Pentru că ai ajuns la fotbal în toamna lui 1986.
Pentru mine, Steaua ’86 a fost dorința de a ajunge acolo. Eu chiar în ‘86 am ajuns la selecție în Ghencea, imediat după ce au câștigat Cupa Campionilor. Era visul oricărui părinte și copil să ajungă acolo. Eu am ajuns. Crede-mă că au fost 300-400 de copii și am ieșit primul din selecție. Țin minte și acum că mi-au dat un tricou ... Era al lui Fane Petcu, care jucase la Steaua, și am primit un tricou cu numărul lui. Primul copil fiind selectat primea un tricou de la echipa mare. Eu am luat acel tricou. M-a îmbrăcat tata cu acel tricou, care-mi venea până la glezne. S-a mândrit mult cu mine! Să ieși primul copil din 300-400 de copii la selecție … îți dai seama, a fost o mândrie pentru tata. Eu nu realizam, eram fericit că aveam un tricou cu Steaua.
Te-ai gândit cum ar fi arătat viața ta fără fotbal?
Au trecut atâția ani de când m-am lăsat (n.r. 2010), dar să știi că dorința oricărui fost fotbalist este să se mai nască o dată și să mai poată juca. Fără fotbal eu nu m-am văzut niciodată, tot aici m-aș vedea și într-o altă viață. Spiritual, însă, trăim o singură dată.
Ce fel de copilărie ai avut?
Am avut o copilărie normală. Noi suntem patru frați. Știi cum erau timpurile în perioada comunistă. Am crescut normal și am avut o educație atentă. Am avut niște părinți care ne-au îndrumat spre școală și spre sport. Aveam un program. Țin minte că imediat cum se făcea seară, eram primii pe care ne strigau părinții să intrăm în casă. În perioada aia râdeau copiii de noi, dar într-un final ne-a prins bine și chiar le mulțumesc pentru asta.
Care e cel mai important sfat primit de la părinții tăi?
Au fost multe, multe sfaturi. În primul rând, am credință. Cu asta am crescut în casă, cu frica de Dumnezeu. Mi s-a spus să nu-i dezamăgesc pe cei din jur. Asta am încercat tot timpul … Când mă duc în locul în care am copilărit, oamenii din bloc, din cartier au impresie bună despre mine și îmi spun că sunt ceea ce sunt datorită părinților. Asta pentru că în perioada cea mai grea, ei au fost alături de noi. Ce aveau, ne ofereau. Nu foarte multe, dar eram mulțumiți.
Te-a călit faptul că în copilărie nu ți s-a oferit chiar totul?
Crede-mă că eu în copilărie am crescut frumos, într-o perioadă grea. Eram toți egali. Îți dau un exemplu cu băiatul meu cel mic, care a jucat fotbal și s-a accidentat și n-a mai continuat. De ce? Pentru că starea materială l-a mulțumit și nu i-a mai dat motivație, pe mine m-a motivat și mi-am dorit mult să ajung fotbalist. Asta face diferența. Cel care n-are își dorește să aibă. În timpurile de azi, cel ce are tratează cu indiferență și nu are un țel. E o greșeală ... OK, îți dorești să dai copilului totul … În cazul copilului meu, el a avut o situație materială bună, mergea cu taxiul și își lua ghete de 15 milioane și n-a avut motivație. Eu, cu teniși de Drăgășani, am avut motivație.
De mic copil, mă trezeam și mă rugam să ajung fotbalist. Țelul meu era să ajung ce-mi doresc, ce-am visat Marian Aliuță
Când ai avut prima pereche de ghete?
Nu mai știu, cert e că din centrul de copii de la Steaua am fost foarte mult ajutat de foștii fotbaliști și mă refer la generația din ‘86. Dacă nu aveam ceva, îmi dădeau. Dacă n-aveam bani de cantonament, puneau ei și plecam, dacă n-aveam ghete, îmi dădeau. N-am dus lipsă în centrul de copii și juniori de la Steaua. Pentru că aveam talent și mi se oferea … Hagi, Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, de care am fost mai apropiat, au fost lângă mine. Țin minte, când eram în ‘87-’88, Hagi întreba la ce oră vin eu la antrenament. Venea la marginea terenului să mă vadă. Când îi vedeam, radiam și începeam să driblez tot ceea ce prindeam. Aveam o motivație și îmi doream să ajung ca ei.
Fotbalul înseamnă și sacrificii, care e cel mai mare făcut de tine?
Sincer, eu sacrificiul îl văd la un om care lucrează, care muncește zi de zi. Ăla e adevăratul sacrificiul! Când vii acasă cu multe probleme, cu îngrijorări, pentru că sunt salariile cum sunt … Așa erau și părinții mei care se gândeau ce mâncăm azi și ce mâncăm mâine. Alea sunt sacrificiile! În fotbal nu sunt sacrificiile așa de mari. Da, într-adevăr, te chinui, muncești, dar o faci pe alți bani, pe satisfacții și faci cu plăcere de ceea ce faci. E total diferit! În fotbal ești plătit regește, ești în prim-plan, faci totul cu plăcere. Dar gândește-te la oamenii de zi cu zi care, săracii, se duc la muncă, se chinuiesc de dimineață până seară, vin acasă obosiți și se gândesc ce să mănânce copiii. Ăla e sacrificiul adevărat!
Când te-ai apucat de fotbal, te-ai gândit și cum să-ți ajuți familia, financiar?
Da. Am avut un moment atunci când aveam 15 ani. Mama muncea și a venit într-o zi, cum erau iernile atunci, foarte friguroase. Avea palmele sparte… și a început să plângă. A fost prima dată când mi-a zis “când ajungi fotbalist, să scăpăm de toate astea?”. I-am zis “Îți promit că o să ajung și primii bani ți-i aduc ție”. Și așa s-a întâmplat! Chiar vorbeam cu mama acum o săptămână, i-am adus aminte de acel moment și am simțit-o emoționată, am schimbat subiectul. Am retrăit momentul acela important pentru amândoi, pentru că eu ce i-am promis am făcut.
Lacrimile mamei și fuga de sărăcie
Ce simte un copil când își vede mama plângând pentru că nu poate să-i ofere mai mult?
Când eram copil, noi realizam ce înseamnă sacrificiul părinților, cât de greu era. Când mi-am văzut mama plângând și i-am promis acel lucru, asta m-a ambiționat foarte mult. Primul contract pe care l-am avut, când m-a dat Steaua împrumut la Mizil, țin minte că am venit cu vreo 2.000 - 3.000 de dolari în lei și i-am adus toți banii. I-am spus că de azi se va schimba totul și așa s-a a fost!
Cum te-ai gândit să investești în imobiliare? Ai gândit-o din timpul carierei?
Nu. Am luat un teren pentru că stăteam în Vitan prin anii 2000 când jucam la Șahtior. Al doilea frate al meu fiind într-un cerc de prieteni care aveau bani, a fost sfătuit să construiască. Eu eram cu terenul și cu banii, el a fost cu ideile. Așa am început să construim, pentru prima dată prin 2007. Eram la Timișoara.
E bine ca fotbaliștii să se gândească la ce va fi după fotbal?
Să știi că fotbaliștii din ziua de azi au mai multe informații decât aveam noi. Sunt tot felul de lucruri pe internet, sunt atâția oameni care promovează diferite business-uri și jucătorii sunt îndrumați foarte bine. Numai la echipa națională sunt atâția jucători care au băgat bani în imobiliare pentru că este cea mai bună investiție.
Să vorbim despre religie. La 45 de ani, ai decis să te pocăieși. Cum a venit această decizie?
Sincer îți spun că tot ce se întâmplă în această parte a credinței …A fost un impas financiar pe care l-am avut după ce mi-am cheltuit banii. Și m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Eram credincios, mă rugam și tot ce m-am rugat Domnului, chiar s-a împlinit. Cred că așa a fost chemarea mea, venită prin acele datorii … Așa a trebuit să mă apropii mai mult de Dumnezeu, să-mi dau seama că prin tot ce realizezi în relația cu Dumnezeu ai cel mai mare câștig, cea mai mare biruiță. Nu mă refer doar la latura financiară, ci la cea spirituală.
Ce înseamnă credința pentru tine? Pentru că fiecare om vede altfel.
Am învățat ce înseamnă să ai o relație specială cu Dumnezeu. Toți o putem avea, atâta timp cât începi să te rogi, să-i dai slavă Lui, să-l recunoști ca domn și Mântuitor. Aici mă refer la Iisus Hristos, care a fost desemnat de Tatăl, de Dumnezeu, care s-a sacrificat pentru noi. Din acel moment am învățat să mă rog, am învățat să-i cer. Mulți spun “păi, cum să-i ceri?”. Da, Dumnezeu te pune să-i ceri orice. Dar cu credință! Asta nu înseamnă că îi cer să omor pe cineva. Nu e de acord Dumnezeu cu așa ceva. Dar să-i ceri lucruri chiar și materiale nu e o problemă, dar când le ai, să nu le ai doar pentru tine. Să încerci să-ți ajuți și semenii. Aici nu mă refer doar la cei apropiați, ci să-i ajuți și pe alții. Pentru mine este cel mai important câștig că am reușit să intru în această parte spirituală cu Dumnezeu. Fără El nu putem realiza absolut nimic. Pe mine mă interesează ce facem după ce plecăm de aici. Eu cred în viața de apoi, în viața veșnică și cred că Dumnezeu există! Cred că Dumnezeu, atunci când te apropii de el, te poate mântui, te poate binecuvânta. Și poți avea slavă și protecție. Mă rog în fiecare seară. Nu există seară în care să nu pun genunchiul jos și să-i mulțumesc lui Dumnezeu sau să-i cer iertare. Și mă simt mult mai împlinit când mă rog lui, Mântuitorului, pentru că pot să-mi protejez copiii. Prin rugăciunile mele, chiar simt protecția lui. Aș vorbi foarte mult. Simt puterea lui că există cu adevărat. Am luat parte, am mers cu biserca Profides, o biserică creștină ... Oamenii cred la un moment dat că atunci când te rupi de ortodoxie, nu ești pe drumul bun. Nu este adevărat! Atâta timp cât eu urmez Scriptura, urmez cuvântul lui Dumnezeu, pentru că acolo este adevărul și nu urmez tradițiile … Nu vreau să jignesc, dar oamenii în ortodoxie merg foarte mult pe tradiții.
Marian Aliuță și semnul divin: „Doamne, trimite-mi un om”
Când l-ai simțit cel mai aproape de tine pe Dumnezeu?
Prima oară, când avut probleme. Poate sunt persoane care vor vedea acest podcast și își vor da seama că ceea ce mi s-a întâmplat mie i se poate întâmpla oricui. Și Dumnezeu vorbește cu oricine indiferent de păcate, Dumnezeu îți dă șansa la mântuire. Eram într-un impas foarte mare cu datorii foarte mari. Am stat cu Dumnezeu, m-am rugat Lui și i-am zis: ”Doamne, știu că exiști, dar dacă mă iubești trimite-mi un om și spune-mi ce ai vorbit cu tine”. Mai aveam un singur apartament și i-am spus că-i voi da casa acelui om dacă îmi va spune ce am vorbit cu tine în taină. Nu-i voi spune nici soției, nici copiilor, doar noi doi știm. Crede-mă, că n-aș minți în relația cu Dumnezeu. Aici nu poți să minți, nu poți să te ascunzi, adevărul este adevăr.
La 3-4-5 zile mi-a apărut un pastor, a venit să cumpere un apartament cu fratele lui. Nu știam că este pastor. Mi-a cerut un apartament în rate și i-am spus că nu pot să fac asta. Avea doar 5.000 de euro. I-am spus că nu pot, pentru că atunci când nu va plăti îmi va fi foarte greu să-l dau afară pentru că are copii. Copiii se pot lega sufletește de acel imobil și că aș lua păcatele dacă n-ar putea plăti. A plecat dezamăgit și când a ieșit la poartă i–a spus fratelui … Eu cu fratele lui vorbeam. Unul era pocăit, celălalt era … ”pește” (n.r. proxenet)! Era curvar, era din lume, era opusul lui. Și exact ala mi-a zis: „Fratele meu nu mai vrea să plece de aici, că acum a înțeles mesajul lui Dumnezeu, a înțeles de ce l-a folosit și de ce l-a chemat aici. Că nu e pentru casă, ci e pentru tine, pentru a-ți da un mesaj. Și dacă nu va vorbi cu tine, va plăti”. Adică Dumnezeu îl va judeca. Mi-a spus că e pastor și cu biserica. Exact așa mi-a spus: „Fă-te și tu că-l asculți, că omul e cu biserica, e nebunia lui”. Zic “lasă-l să intre”.
Eu merg pe cuvântul lui Dumnezeu. Și nu mă voi abate de la acest drum. Pentru mine, cuvântul lui Dumnezeu este ”Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6). Marian Aliuță
Și?
Abia atunci mi-am dat seama că ceva se întâmplă! Ieșise, a venit înapoi în curte. Mi-a spus „te cunosc ca fotbalist, nu te cunosc ca om. Simt o iubire față de tine, dar care nu vine de la mine, vine de la Dumnezeu. Lasă-mă să te iau în brațe!”. M-a luat în brațe și a început să-mi spună tot ce am vorbit eu cu Dumnezeu, cu exactitate, și toate răspunsurile. Mi-am dat seama atunci că Dumnezeu mă iubește, că mă va pune înapoi în același loc unde l-am rugat și am știut că acel om este cel desemnat de Dumnezeu ca să-i dau acea casă. Ce întâmplare, ca el să doarmă în mașină, cu soția și cu cei trei copii! Plângeau, mi-a povestit, că n-aveau casă. Și a spus “Doamne, nu doresc nimic, decât să te slujesc pe tine, dar vreau o casă pentru copii”. Nu știu dacă poate fi întâmplare la Dumnezeu întâmplarea. Așa s-a întâmplat la mine și din momentul ăla am știu că voia lui va fi cu mine. I-am mai spus lui Dumnezeu “dacă mă vei pune financiar înapoi unde am fost, voi face doar ce vrei tu”. Neștiind că el mă va aduce la pocăință. N-am făcut eu rele, dar pe partea asta de curvii, să vorbim așa… Eu ziceam că nu omor pe nimeni, mai și ajut oamenii când pot, dar mai merg cu câte o femeie … Dumnezeu spune să nu preacurvești și eu o luam ca pe o glumă. Preacurvia este în afara căsătoriei. Asta înseamnă, oamenii nu știu. Când se spune a preacurvi, lumea înțelege să nu te duci des, dar preacurvia înseamnă să faci în afara căsătoriei. Asta făceam. Dar astăzi sunt mulțuimit cu mine, cu familia, sunt împlinit.
Ce vicii ai mai avut, în afară de femei?
Atât, doar femeile! Nu beau, nu pierd nopțile, altceva n-am avut … Nici cu jocuri, cu cazinouri, nopție pierdute, cluburi, nu! Știi cum e? Asta e boala fotbalistului. Bine, dacă ne gândim, toți bărbații fac lucrul ăsta, dar pe fotbaliști faptul că sunt cunoscuți, că au o situație financiară bună, o mașină bună, ești slim, arăți foarte bine, ai impresia că ți se cuvine și că poți să faci orice. Și femeile vin aproape de fotbaliști pentru că aici sunt cei mai mulți bani. Văd o scăpare prin a lua un fotbalist. Eu m-am însurat devreme și am plecat cu soția mea de mic. N-am avut problema asta de divorț sau … Eu am plecat de jos, am construit împreună. Am căzut împreună și ne-am ridicat împreună.
Marian Aliuță: „Chiar dacă mi-au întors spatele, eu tot îmi iubesc frații”
Cât te-a ajutat familia în tot ce s-a întâmplat cu tine?
Pe mine foarte mult m-a ajutat soția pentru că am fost uniți. Atunci când n-am avut, am plecat la un drum și am ajuns fotbalist. Am câștigat bani, am fost împreună. Am făcut copii. Apoi s-au mărit copiii și am avut probleme. Cei mai uniți am fost noi, eu și copiii. A fost cea mai mare binecuvântare, ne-a unit foarte tare. N-a existat să ne certăm în probleme. Mai repede ne certam, mă refer la certuri mici, atunci când ne era bine, dar când au fost probleme, am fost foarte uniți. Atunci când am avut bani la început de carieră și mi-am ajutat frații, a fost OK. Atunci când am avut nevoie de ei, n-au fost lângă mine.(...) Nu știu de ce. Asta a fost decizia lor. Am suferit foarte tare pentru chestia asta. Mi-a luat ani de zile să trec peste așa ceva. Eu am fost cel care m-am realizat prin fotbal, eu am fost primul care i-a ajutat, apoi a venit momentul să cad și eu. Ei erau bine, le-am cerut ajutorul și nu l-am primit. A fost o mare dezamăgire și o mare durere, mi-a luat ani de zile să pot să trec peste. Doar cu Dumnezeu am reușit să iert … Îi iubesc în continuare. Dacă nu era relația cu Dumnezeu, exista ură! N-am o relație bună cu ei, dar am trecut peste, îi iubesc așa cum sunt. Sunt frații mei chiar dacă mi-au greșit. Dumnezeu așa a vrut să fie, ca să-mi arate și biblic că nimeni nu este lângă tine atunci când îți este greu, decât să te lași în mâna lui Dumnezeu, că El îți va rezolva toate problemele. Așa s-a întâmplat la mine. Nu sunt supărat azi pe ei … Atât au putut! Rădăcina tuturor relelor sunt banii. De la bani pleacă multe, iar eu am simțit-o pe pielea mea. Cred că dacă ei mă ajutau - sunt sigur de asta și de aia nu lke port pică azi, nu mă apropiam așa de mult de Dumnezeu. Dumnezeu i-a lăsat să decidă, nu i-a împietrit să nu mă ajute, că ar fi fost un Dumnezeu nedrept. Deci El s-ar fi bucurat ca ei să mă ajute. Nu s-a întâmplat, dar Dumnezeu a fost lângă mine în toate momentele și îi dau toată slava Lui. Repet: i-a iertat și îi iubesc în continuare, le vreau binele pentru că sunt frații mei. Dar ce am făcut pentru ei, când erau într-o situație grea la început de drum, n-am primit înapoi.
Cum ai reușit să te redresezi financiar după ce la un moment dat pierdusei tot?
Pfff, au fost momente grele, foarte grele. Copiii aveau 14 ani, 8 ani, 16 avea fata. Ei știau că suntem bine și a venit momentul în care trebuia să le spunem că lucrurile nu mai sunt la fel. Ei erau învățați să trăiască la un alt nivel. Mie mi-a fost foarte greu să vorbesc cu ei, am plecat de acasă. Am lăsat-o pe soție să discute cu copiii, pentru că eu n-am avut putere. În probleme înfruntam pe oricine, indiferent cine era, dar cu copiii n-am putut să rezolv această situație, a trebuit s-o las pe soție. Am primit mesaj apoi de la soție în care mi-a spus „nu vreau să știi sau să simți ce am simțit eu când le-am spus copiilor și ei au început să plângă”. Nu că nu mai sunt bani, ci de situație. Nu înțelegeau, era un șoc pentru ei. Dar să știi că nici când aveam probleme eu n-am dus lipsă de nimic. Așa de bine s-a îngrijit Dumnezeu de mine încât am trăit la același nivel. Și astăzi mă întreb cum m-a scos Dumnezeu din probleme, cum a reușit să trimită oameni lângă mine să mă ajute. Am prieteni care mi-au dat aproape un milion de euro atunci, în cele mai grele momente! Au venit pe rând oameni să mă ajute. Au venit terenuri către mine fără bani, cu rest de plată. Am dus proiecte fără bani. Vorbesc de terenuri care făceau undeva la 600.000 - 700.000 de euro, plus construcția în sine, se duceau la 3 milioane și ceva! N-am avut banii ăștia și am reușit să duc proiectul. Nu e meritul meu și niciodată de-aici înainte, de când m-a ridicat Dumnezeu, n-o să spun că e meritul meu. E meritul Lui! Eu l-am rugat atât: vreau să fiu administratorul tău. Am avut bani, mi-am bătut joc de ei. Acum îmi dai Tu bani, eu vreau doar să-i administrez, dar cu voia Ta. Astea sunt miracole! Să faci blocuri fără niciun ban.
Cum ți-ai bătut joc de bani?
Știi cum e când cheltui inutil? Când îți iei mașini și le tot schimbi, ceasuri și lucruri inutile. Cheltui mai mult decât ai și la un moment dat vine și plata. Crede-mă, dacă mi-ar da cineva 10 milioane de euro, dar să dau timpul înapoi și să nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu mi-aș dori. Pentru că azi am totul prin El.
Făceai aceste cheltuieli pentru a-ți găsi fericirea?
Nu, nu! Eram fericit oricum. Și când n-am avut și am avut probleme, am fost fericit. Fericirea nu vine doar de la bani, vine din casă. Când îți vezi copiii fericit, când vezi frații că se iubesc între ei. Când ai o relație normală, bazată pe iubire, cu soția, când există unitate și toți tragem la aceeași căruță. Asta e unitate și fericire, și când îi văd sănătoși. Restul sunt daruri. Fericirea e în casă când îi vezi că se trezesc și că sunt sănătoși. Eu mă bucur și mă rog în fiecare zi pentru ce mi-a dat Dumnezeu. Chiar și pentru probleme.
Ai prieteni?
Am prieteni, da. Am avut mai mulți înainte. Dar în momentul când n-am mai avut bani, poarta nu s-a mai deschis aproape deloc câțiva ani de zile. Copiii au sesizat, deși erau mici, și i-au spus soției „unde sunt prietenii lu’ tata?”. Pentru că înainte erau mulți. Știi cum e? Te părăsesc toți, dar nu te părăsește Dumnezeu. Eu l-am avut pe Dumnezeu care este tată, frate - mă refer la Isus Hristos, și prietenul meu. L-am avut pe El și am avut tot. Am găsit alinare acolo și, repet, ceea ce am realizat eu fără bani - să pot să iau terenuri, să pot să trăiesc la același nivel, fără să duc vreodată lipsă de ceva … Eu am trăit cu problemele financiare la același nivel. Mă refer la cheltuieli de 20.000 - 25.000 de euro! Nu este o laudă sau să jignesc pe cineva, „uite ce bani cheltuiesc eu”. Nu, așa sunt cheltuielile la noi: 15-20-25 de mii. Să trăiești la fel nu este meritul meu, e meritul lui Dumnezeu, că așa a vrut, să mă țină acolo. A văzut și inima mea, că eu niciodată nu am fost lacom de bani. Dacă trăgeam de bani, rămâneam la Șahtior și aveam 40 de milioane. Am plecat de la Șahtior, n-am stat pentru bani. Eu și când aveam probleme, ajutam … Îți dau un exemplu: aveam tot ce-mi trebuie acasă, eram înainte de Paște și mă tot suna un băiat pe care îl ajutam mereu înainte de Paște, de Crăciun. Mi-a cerut să-l ajut și-n acel Paște în care Dumnezeu mi-a vorbit prin acel om și eram foarte trist. Aveam tot ce voiam în casă, dar mai aveam în buzunar 10 milioane (n.r. 1.000 de lei). Nu erau bani față de ce cheltuiam noi, 1.000 de lei chiar nu erau bani. A venit, i-am dat mâncare. Și mi-am zis: ”Doamne, pe mine nu mă ajută banii ăștia, dar pe el îl ajută”. Ce să împart cu el? I-am dat apoi toți banii lui, am rămas eu fără niciun ban. Am zis că el este mai fericit cu 10 milioane, în timp ce eu cu 10 milioane sunt la fel de supărat. I-am dat toți banii mei în cele mai grele momente. Și am avut satisfacția că mi-a urat „Paște Fericit” și mi-a arătat ce le-a luat celor din familia lui cu acei bani. Eu am fost mai fericit decât el pentru că i-am dat toți banii. Din momentul ăla am știut că Dumnezeu îmi va da. Deși n-am dat pentru ca Dumnezeu să-mi întoarcă. Știam că Dumnezeu mă va ajuta. Așa am simțit eu atunci.
Ce fac eu cu 10 milioane? Care dintre noi doi este fericit cu banii ăia? Eu sau el? Eu nu eram. Așa că i-am dat lui toți banii, 10 milioane, să fie el fericit. Marian Aliuță
Dacă fotbalistul Marian Aliuță se năștea fără talent, reușea doar prin muncă?
Nu cred. La mine a fost mai mult talent. Am muncit, nu pot spune că n-am muncit. Nu pot să faci doar din talent și n-am fost genul de jucător care să fug de antrenamente. De când eram copil mă antrenam și seara și după-amiază. Dar nu cred că dacă era doar prin muncă reușeam. Mi-a dat Dumnezeu harul ăsta, să am mai mult talent decât muncă. Deși amândouă te duc la un alt nivel, cum e cazul lui Ronaldo care a bătut orice record.
Epoca Șahtior: prime amețitoare din partea lui Rinat Ahmetov
Pe ce prime jucai în perioada Șahtior? Era o vreme când în fotbalul ucrainean erau bani mulți.
Am jucat și pe 100.000 de dolari pe meci, când am luat campionatul. Am avut 500.000 la câștigarea campionatului! Vorbim de anul 2002, am avut 500.000 de jucător! Erau ultimele 5 meciuri, era diferență de un punct și dacă făceam un egal, se termina totul. A venit atunci Ahmetov și ne-a zis: „La ultimele 5 meciuri, aveți câte 100.000 pe meci! Și am bătut tot până la final! (...) Florea este martor, a jucat cu mine (n.r. Daniel Florea). Am avut primă și când am intrat în Champions League. Gândește-te ce prime au avut Raț și Marica, după mine! În anii 2001-2002 jucam pe 40.000 - 50.000 de mii cu Dinamo Kiev. Aveam meciuri în campionat și jucam pe primă normală de 5.000, dar dacă-i plăcea lui Ahmetov creștea la 12.000. Zece-cinșpe mii, depinde cât de greu era meciul. Dar la derbyurile cu Dinamo Kiev jucam pe 30-40 de mii tot timpul.
Cum a fost trecerea de la un salariu normal în România la abundența din Ucraina?
Mi s-a părut … Veneam din România, unde jucam pe 10-12 mii pe un an, și apoi luam 10.000 la un meci. La început am zis “wow, ce bani!”. Apoi mi s-a părut normalitate. Și am realizat după ce am plecat ce însemna Șahtior și ce bani erau acolo ... Nici nu mă atingeam de salariu. Primele erau foarte mari, câștigai mai bine din prime decât prin contract. Eu aveam 240.000 salariu și până la final de an câștigat 700.000 - 800.000 - un milion! Erau bani foarte mulți în perioada aia. Dar n-am știut să gestionez însă treabă asta. Educația financiară a lăsat de dorit. Veneam dintr-o familie normală, din blocul comunist și n-am știut. E, acum sunt alte timpuri. Băiatul meu construiește și este în firmă, e tânăr, e updatat la timpurile de azi, are altă oportunitate să facă bani și să investească. Noi eram limitați. Dacă îmi spunea unul că trebuia să-mi iau un teren, aveam impresia că mă păcălește, că îmii spunea tata “nu da banii, că te păcălește”. De aici a plecat, de la educația financiară.
Te-au schimbat banii?
Să știi că pe mine nu m-au schimbat banii. Oamenii mă știu așa cum sunt eu - un tip normal, vorbesc cu cel mai amărât om și-l bag în casă, dar vorbesc și cu cel mai bogat. Îi tratez la fel. Când mă uit la un om, și înaintea, dar cu atât mai mult azi, îmi dau seama că cel care vine către tine, amărât, cu probleme, ți-l trimite Dumnezeu cu un scop. Lângă casă am mai cumpărat o casă. N-am dat-o jos, n-am făcut nimic acolo, dar am băgat doi copii. Unul care e de la casa de copii și ne mai ajută pe acolo, celălalt muncește pe șantier. Le-am schimbat viața. Și n-am nevoie de ei, nu mă ajută cu nimic. Ei au nevoie de mine și am înțeles că Dumnezeu mi i-a trimis să-i ajut și asta e lucrarea Lui. Ca eu să-i ajut pe ei, pentru că Dumnezeu mi-a dat să dau mai departe.
Acum aproape 20 de ani, fiul tău a avut probleme cu inima. Cum ai traversat acel moment?
Foarte greu! După fiecare antrenament mă duceam la biserică. Uite, fac o paranteză, și cei de la Timișoara, Gigel Bucur, Coman, Cânu, îmi spun “băi, tu și când erai la Timișoara, mergeai la biserică”. Da! În perioada aia, cât am fost cu băiatul (n.r. Laurențiu Aliuță), m-am legat foarte tare de biserică. Mă rugam să fie bine, pentru că era o operație foarte grea. Necesita o intervenție pe cord, îți dai seama că nu e ușor! Mi-a luat 2-3 ani pentru a mă pregăti mental să-l pot opera. Țineam legătura mereu cu doctorul Horațiu Suciu, unul dintre cei mai mari doctori din România. Este la Târgu Mureș și îi mulțumesc pe această cale. Dumnezeu să-l binecuvinteze! Mi-a făcut copilul bine, mi l-a reparat … Tot prin puterea lui Dumnezeu, dar l-a folosit pe el. Asta îmi spunea și el, că la un moment dat operează și ceva divin, Dumnezeu, îl ajută să ducă lucrarea până la capăt. A fost un moment greu, dar am trecut cu bine. Au fost 4 ore la Tg. Mureș în operație. Eram cu soția și ne-am anunțat familiile că mergem la un consult. N-am vrut să-i încărcăm, era o stare foarte grea. L-am operat și după ce s-a terminat și a ieșit bine din operație, am anunțat familia. Au fost cele mai grele momente, le-am trecut cu brio și îi mulțumesc lui Dumnezeu că băiatul este bine.
Marian Aliuță: „Eu, Neaga și Pitu n-am fost serioși. Ne plăcea viața”
Cât ar fi valorat fotbalistul Aliuță azi?
Nu știu să estimez, dar știu clar că aș fi putut mai mult. Cu mintea de acum și cu fotbalul de azi, aș fi avut mai multe șanse să reușesc. Am avut șansa să o fac la Șahtior sau să plec mai departe, am preferat să vin în România să joc la Steaua, era dorința mea. Dacă aș fi rămas la Șahtior, sunt sigur că drumul meu ar fi fost altul.
Ce ai fi schimbat la fotbalistul Aliuță?
În primul rând, atitudinea față de fotbal. Tot timpul m-am bazat pe talent. Singurul loc în care am fost 100% profesionist a fost la Șahtior. Acolo era concurență și chiar am tratat lucrurile la cel mai înalt nivel. Dacă nu te antrenai, nu jucai și erai eliminat și nici nu câștigai bani. De aia eram motivat. Să joci pe 100.000 primă, iar tu să stai pe bancă … nu îți convenea, chiar dacă luai 40.000 (n.r. bonusul unei rezerve). Asta aș fi schimbat la mine, atitudinea. Aș fi stat mai mult la sală, la antrenament. Înainte terminam antrenamentul și nu știam cum să plec mai repede. Nici la recuperare nu stăteam! Și asta e un dezavantaj pentru că m-am accidentat pe la 33 de ani și m-am lăsat.
E greu de dus faima?
Eu n-am realizat pentru că am tratat lucrurile ca un băiat modest. Eram conștient de calitățile mele fotbalistice, dar nu mă lăudam “uite, joc la Steaua!”. Nu, eu ieșeam de la antrenament și mă vedeam cu băieții din copilărie. Îmi plăcea să mă văd cu ei și îi tratam la fel. Niciodată n-am zis “cine sunt eu”, niciodată.
Cât te schimbă anturajul?
La mine n-a fost problemă de anturaj. N-am avut un anturaj prost. Nici cel de azi, că deși m-am pocăit, sunt cu aceiași prieteni de dinainte, printre ei nu cunosc pe cineva care să aibă vicii grave, ca drogurile. Că astăzi dacă nu te droghezi, nu ești normal. Normalitatea este alta astăzi din punctul unora de vedere, dar din punctul nostru, al celor sănătoși, normal e să nu te droghezi, sunt contra la așa ceva. Contează foarte mult pentru oricine anturajul. La mine era problema de cum tratam lucrurile la antrenament. Aici a fost problerma la mine … Trebuia să mă antrenez 200% ca să am performanță și să ajung la alt nivel. Nu este de ajuns talentul.
Cum era tripleta Aliuță - Neaga - Pitu?
Noi suntem prieteni și acum. Toți trei am avut calități foarte mari, dar niciunul n-a fost serios. Nici Pitu, nici Neaga … Eu nu pierdeam nopțile, eu și le pierdeau. Niciunul nu se antrena sută la sută. Cele mai bune calități fizice le-a avut Neaga. Avea o capacitate foarte mare de efort. Eu, dacă-mi perdeam nopțile ca Rică, la 24 de ani eram pa! Dacă aveam capacitatea lui de efort, puteam să joc la un alt nivel. N-am avut-o!
E greu să-ți păstrezi valorile și credința într-o lume precum cea de azi?
Azi, oamenii se îndreaptă către rău, din păcate. De la probleme, de la nesiguranță, de la neîncredere. Nu mai ai încredere în nimeni ... Dar atunci când te apropii de Dumnezeu, asta te schimbă. Te face un alt om, nu mai vezi prin ochii tăi, ci vezi prin ochii lui Dumnezeu. Te face să vezi și omul care are probleme, și omul care nu are probleme, și omul care te supără. Cum am zis mai devreme, am reușit și am învățat să iert. Și eu le-am greșit unora și le-am spus să mă ierte pentru toate greșelile pe care le-am făcut, dar și eu am învățat să iert pe alții. Cred în continuare că toate lucrurile care se întâmplă azi în lume sunt din cauză că lumea s-a îndepărtat foarte mult de Dumnezeu. Ne uităm acum la războaie, ne gândim la ce se întâmplă în ziua de mâine, nu mai avem nicio siguranță … Mâine se poate întâmpla să vină și la noi un război, că bate la ușă. Cred că toate sunt îngăduite de Dumnezeu. Dumnezeu are ultimul cuvânt și eu mă încred în El că nu se va ajunge aici (n.r. la război), că România este încă o țară creștină și oamenii se roagă și Dumnezeu ne va da protecție. Nu numai nouă, ci și celor din Ucraina, și celor din Rusia, tuturor oamenilor de pretutindeni. Eu cred că Dumnezeu la un moment-dat va face pace, dar asta depinde și de om. Că omul s-a înrăit și trebuie să se îndrepte cu fața către Dumnezeu …
Sunt regrete?
Sunt, dar nu mai poți schimba nimic. Poate așa a trebuit să fie … În fiecare zi învățăm ceva și până la finalul vieții avem de învățat. Nu s-a născut nimeni învățat, de asta ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Să acumulăm experiența împreună cu el. Iau partea bună. Care e partea bună? M-a lăsat Dumnezeu să fac ce-mi place, mi-a dat o familie, sunt sănătos, eu, copiii, părinții, frații. Asta e cea mai mare binecuvântare, că poate să-ți dea totul și să ți le ia pe toate odatăl. Am prieteni care au pierdut sufletul cuiva, nu unul, mai multe. Atunci îți dai seama că ești binecuvântat prin ceea ce ai tu. Așa cum sunt ele, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot.
Ce pui în topul listei la realizări, dincolo de bani și trofee?
Cea mai mare realizare a mea sunt darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, copiii mei. Nu este voia noastră când vine cineva pe pământ, ci e voia lui Dumnezeu. Îi mulțumesc pentru nepot, care a venit printr-o binecuvântare. Chiar vreau să punctez aici: în 2023, eram în Egipt, și printr-un vis, că Dumnezeu îți vorbește prin orice - nu sunt nebun și nu bat câmpii, dar mi-a spus că-n 2024 ne va da un copil în casă, că va veni o binecuvântare, un băiat, până în Paște. Și că este cadoul lui pentru mine și casa mea, că stăm în slujire pentru El. În 2024 s-a întâmplat cu exactitate! Până în Paște, că intrasem în post și le ziceam prietenilor “mi-a promis Dumnezeu ceva, Dumnezeu nu minte”. Cu 2-3 zile înainte, nora mea a rămas gravidă și-n aceeași zi cu băiatul meu, pe 8 decembrie, s-a născut și nepotul. Nu e nimic întâmplător! Cu atât mai mult mă bucur că am spus visul, pentru că se spune că visele sunt daruri de la Dumnezeu, pe care trebuie să le împărtășești cu apropiații. Pentru că atunci când se împlinesc, să ai martori. Eu am martori, așa s-a întâmplat.
La ce fotbal este în România acum, puteam să joc lejer 70-80 de selecții la națională fără nicio problemă. Și aș fi valorat mult mai mult. Marian Aliuță
Ce ai vrea să știe lumea despre tine? Ceva ce poate oamenii n-au înțeles până acum.
Nu poți să mulțumești pe nimeni. N-a putut Iisus Hristos să mulțumească lumea. Nici azi și niciodată. Aș vrea ca oamenii să creadă despre mine exact ce sunt: un om normal. Nu am figuri în cap și nu mă simt mai presus decât unul care nu are bani, mă simt egal cu el. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca eu să am mai mult … Nu știu de ce eu și altul nu, dar sunt sigur că Dumnezeu nu-i rămâne dator nici celui care nu are. Poate să-i dea lui veșnicia și mie nu. Nu mă simt mai presus decât un om care nu are. Mă simt egal cu toată lumea.
Ce i-ai spune unui copil la început de viață de sportiv?
În primul rând, să-și urmeze visul. Să creadă în el, să muncească și să conștientizeze că e o sursă mare de a-și realiza familia și pe el. A putea duce totul la un alt nivel. Probleme și îngrijorări sunt când muncești 10-12 ore, ai două job-uri și nu te ajungi. Să meargă până la capăt, să creadă în el și la final Dumnezeu îl va răsplăti. Atunci când muncești cu adevărat și ai și talent și vrei să ajungi sus, ajungi cu siguranță. Eu asta am făcut când eram copil. Știam că ajung sus, visam și îmi doream. Era o chestie doar de timp ca să cresc. Știam că voi ajunge. Mai am prieteni care au copii și cărora le spun să-și ducă visul până la capăt. Cred totuși în omul care nu are, care este sărac. El are dorință de 10 ori mai mare față de unul care are (n.r. bani). Reușita este sută la sută.
Talentul e bun, dar fără unul care muncește nu poți. De exemplu, dacă nu aveam unul ca Falemi sau Paraschiv lângă mine, dacă erau și ei la fel de tehnici, nu puteam nimic. Ei suplineau ceea ce nu puteam eu, iar eu, pe partea ofensivă, rezolvam. Deci e nevoie și de muncă, și de talent. Marian Aliuță
